„UN ROMÂN DE MARGINE” ŞI „UN ROMÂN VECHI”
In termenii simplificatori ai „dictionarului de personalitati”, Nestor Vornicescu (1927-2000) ar aparea unora drept „o personalitate eclesiastică, socială şi culturală de însemnătate majoră, autor al unei opere impresionante prin dimensiune, obiective şi rezultate” desi astfel de formulari fiind potrivite sunt deopotriva suparator de neutre si generale.”Efigia” insasi pierde prin restrangere si prin absenta „omului terestru” care era si impunator si de neuitat. Acestea ii veneau din origini si dintr-o formatie carturareasca avand aproape un caracter de cerc inchis.Prezenţă memorabilă şi iniţiator de importante campanii doctrinare, Nestor Vornicescu s-a format în atmosfera intelectuală a mănăstirilor moldoveneşti de la jumătatea secolului XX, unde tradiţia cărturărească avea, încă, un aspect specific , aproape secret. Originar din Basarabia, fiind, prin aceasta, un „român de margine”, deci „un român vechi”, el ilustrează în mod strălucit o linie sub-lunară, misterioasă, de permanenţă în istoria umbrei, venind, în mod constitutiv, dintr-o românitate dramatică, de „eternă Reconquista” ce afirma valori indiscutabile si conserva concluzii a caror stabilitate inseamna insusi modul de a exista istoriceste. Ideea însăşi de a revela Tradiţia literaturii de mănăstire, dezvoltând-o în lumina literaturii generale este vădită, după cum izbitoare este şi voinţa de a recupera straturi ignorate, uitate ori căzute în recesiune (dar încă accesibile) şi a le face să iradieze. Un anumit spirit tainic, ce aparţine realităţilor invelate, se observă de pretutindeni, din această operă ce se defineşte prin>>> continuarea aici >>>
_______________________________
NESTOR VORNICESCU 