CĂRŢILE FUNDAMENTALE ALE MITROPOLITULUI NESTOR

Iunie 29, 2007 at 11:20 am (Uncategorized)

Nestor Vornicescu a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, reprezentând, prin aceasta, spiritul nemţean cărturăresc, de o impresionantă vechime. Stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava (1962-1966), apoi al Mănăstirii Neamţ (1966-1970), devine episcop (1970) apoi Mitropolit al Olteniei (1978), unde păstoreşte ca un adevărat voievod al Valahiei. Doctor în teologie (1983), membru al Academiei Române (1991), şi al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău (1992), delegat în „Conferinţa creştină pentru pace”, a fost, deopotrivă, un istoric cu operă „mare”, un teolog şi un irenolog de seamă, care lasă o urmă de neuitat în cultura românească din jurul anului 2000. Opera, extrem de intinsa si de aspect enciclopedic, conţine sute de articole şi studii, ediţii şi numeroase sinteze, între care unele sunt capitale pentru tema studiată. Despre viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, 1979; Descătuşarea, 1981; Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII. Izvoare, traduceri, circulaţie. 1983; Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, 1984; Un filosof străromân de la Histria dobrogeană: Aethicus Histricus, autorul unei Cosmografii şi al unui alfabet (sec. IV-V), 1986; „Biruit-au gândul”. Studii de teologie istorică românească, 1990; Studii de Teologie istorică, 1998; Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi: „Pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion” (de la cumpăna secolelor III-IV), 1990; Sfântul Episcop Laurenţiu de la Novae, sec. V, 2000; Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti>>>>>>>>

Anunțuri

Legătură permanentă Lasă un comentariu

ARTUR SILVESTRI: „VOIEVODUL CÃRŢILOR DIN MUNŢI”

Iunie 29, 2007 at 11:19 am (Uncategorized)

Cînd l-am întîlnit, acum mai bine de douãzeci de ani, pe Marele Mitropolit, de veşnicã pomenire, Nestor al Olteniei bãnuiala cã în spatele vãzutului trecãtor stã nevãzutul definitiv şi misterios s-a preschimbat deodatã într-o convingere. În prezenţa lui, toate ajungeau la adevãratele proporţii şi omul îşi simţea, parcã fãrã sã fi bãnuit, locul, rangul şi mãsura. Prestanţa, care venea de departe, de mult mai departe decît înfãţişarea vãditã, era a unui voievod, a voievodului secret, a Pãzitorului exponenţial. Era un Om Mare şi, cred şi astãzi – poate mai mult decît odinioarã, cînd încã mai era în viaţã – cã avea un „ceva” neobişnuit, ce nu-i aparţinea, la drept vorbind, în sensul imediat ci vorbea prin el, creînd rînduialã, sens şi echilibru. Şi poate doar acest simţãmînt sã mai înlãture tristeţea fãrã de cuvinte a despãrţirii de acest, de neuitat, Pãrinte al Patriei. Sã fi fost într-o dupã-amiazã de pe la începutul primãverii lui 1982, cînd, în corespondenţa mult mai firavã ce primeam pe atunci, am descoperit un plic voluminos, ce pãrea, dupã dimensiuni şi însemne, sã conţinã o carte neobişnuitã. Uimirea ce am încercat, deschizîndu-l de îndatã, nu se poate descrie cãci era o >>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA: „CINE L-A UCIS PE MITROPOLITUL NESTOR VORNICESCU?“

Iunie 29, 2007 at 11:18 am (Uncategorized)

La 17 Mai se împlinesc 7 ani de la trecerea spre cele veşnice a regretatului Mitropolit Nestor Vornicescu. Fiindcă multora dintre Dvs. vă este cunoscut atât de la vizita ce-a facut-o celor două biserici ale parohiei noastre în 1982, cât şi de la numeroasele apariţii ale sale pe posturile de televiziune, socotim că este potrivit la acest ceas comemorativ să vă readucem în prim plan câteva momente din viaţa marelui dispărut, lăsându-vă pe Dvs. să trageţi concluziile necesare. In ziua de 17 mai 2000 s-a stins din viaţă în urma unui infarct. S-a născut la 1 octombrie 1927 în satul Lozova din judeţul Lăpuşna (Basarabia), în familia răzeşilor Vasile şi Vera Vornicescu. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, apoi a urmat seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ (1946-1948) şi seminarul monahal superior la aceeaşi mănăstire (1948-1951). A urmat Institutul Teologic din Bucureşti (1951-1955), cursurile de doctorat în teologie la acelaşi institut (1955-1958) şi cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva în Elveţia (1969-1970). Doctoratul şi l-a luat la Bucureşti în 1983. Activitatea bisericească şi-a început-o ca frate la schitul Nechit, jud. Neamţ (1943-1946) şi apoi frate la Mănăstirea Neamţ (1946-1951). La 10 martie 1950 a intrat în monahism, fiind hirotonit ieromonah şi a slujit ca preot la catedrala episcopală din Iaşi (1958-1962) şi bibliotecar al mitropoliei de acolo. A fost numit stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava (1960-1966). Mitropolitul Iustin Moisescu l-a hirotonit arhimandrit la 2 februarie 1962 şi de la 25 martie 1966 până la 15 decembrie 1970 a fost>>> citeşte mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

DOINA DRĂGUŢ – UN „OM MARE”: MITROPOLITUL NESTOR

Iunie 29, 2007 at 11:17 am (Uncategorized)

Ca dreptcredincioasă ortodoxă şi ca scriitoare română, am avut, şi eu, fericirea de a-l cunoaşte pe Mitropolitul Nestor, de a dialoga cu Înalt Prea Sfinţia Sa şi de a fi primită la Palatul Mitropolitan, împreună cu alţi scriitori. Întâlnirile acelea, la care am participat, au reprezentat pentru mine, ca şi pentru cei cu care eram, adevărate momente de revelaţie. Mitropolitul ne îmbia la „bucatele făcute de Maica Aglaida”, lăudând-o, după care ne vorbea despre ceea ce vrea să cerceteze; uneori despre Petru Movilă, alteori despre Tudor Vladimirescu, alteori despre Mănăstirea Căpriana. Avea un farmec specific, chiar şi atunci când silabisea un nume sau altul. Era inimitabil, deşi unul dintre convivi încerca să-l imite: vocal. Împreună cu alţi intelectuali din Oltenia m-am implicat, şi eu, întru contracararea detractorilor Mitropolitului Nestor. Am şi scris în acest sens, textele fiind publicate în „Cuvântul libertăţii” şi „Gazeta de Sud”. (În paranteză, evoc un moment de generozitate al Mitropolitului Nestor. În primăvara anului 1999 a venit, din SUA, Gheorghe Caraghiaur, fiul prinţului Eugen Caraghiaur şi al prinţesei Aurora, cei care fuseseră primiţi de mai multe ori la Palat. Împreună cu Constantin Dumitrache – soţul meu -, Gheorghe Caraghiaur şi soţia acestuia – americancă – am mers la Mitropolitul Nestor. Am fost primiţi cu căldură şi pentru că d-na Caraghiaur (catolică) voia să se convingă de trăinicia Credinţei Ortodoxe Româneşti, ne-a rugat să-i oferim posibilitatea să vadă şi un lăcaş de cult de aici, din Oltenia. Înalt Prea Sfinţia Sa Nestor ne-a pus la dispoziţie automobilul personal cu şofer cu tot pentru a merge la Mănăstirea Popânzăleşti). O situaţie care m-a emoţionat şi care trebuie evocată este următoarea. Era pe 21 mai 1999…>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

„PROLEGOMENE LA ISTORIA STRĂVECHE A LITERATURII NOASTRE”

Iunie 29, 2007 at 11:17 am (Uncategorized)

Problemă funciar necesară, deci de neeludat, pentru istoria culturii româneşti, preliminariile, antecedentele directe ale acestei culturi, etapa sa „străveche”, au constituit şi constituie un pasionant subiect de cercetare, aparent arid prin aspectele sale greu de defrişat, dar un subiect care se prezintă cu un bilanţ pozitiv şi încurajator în ceea ce priveşte raportul între ipoteze şi elucidări. În rezolvarea ecuaţiei celor doi termeni – ipoteze şi elucidări –, este bine stabilită, recunoscută, însemnătatea aportului studiilor interdisciplinare, cu deosebire pentru un avans cert în explicarea unor probleme – spaţii albe într-un domeniu ori altul al culturii umane în general sau al culturii unui anumit popor. Astfel, aplicarea acestei metode de studiu, a principiului inductiv, a celui deductiv, a celui al analogiei, au putut conduce la remarcabile şi redutabile concluzii, privind locul specific al poporului nostru în spaţiul romanităţii orientale şi între popoarele europene. Pe cît de pasionantă, pe atît de temeinic şi prudent abordată, cercetarea etapei vechi şi a celei „străvechi” a culturii noastre scrise implicăîn>>> citeşte mai departe aici>>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

„UN ROMÂN DE MARGINE” ŞI „UN ROMÂN VECHI”

Iunie 29, 2007 at 11:16 am (Uncategorized)

In termenii simplificatori ai „dictionarului de personalitati”, Nestor Vornicescu (1927-2000) ar aparea unora drept „o personalitate eclesiastică, socială şi culturală de însemnătate majoră, autor al unei opere impresionante prin dimensiune, obiective şi rezultate” desi astfel de formulari fiind potrivite sunt deopotriva suparator de neutre si generale.”Efigia” insasi pierde prin restrangere si prin absenta „omului terestru” care era si impunator si de neuitat. Acestea ii veneau din origini si dintr-o formatie carturareasca avand aproape un caracter de cerc inchis.Prezenţă memorabilă şi iniţiator de importante campanii doctrinare, Nestor Vornicescu s-a format în atmosfera intelectuală a mănăstirilor moldoveneşti de la jumătatea secolului XX, unde tradiţia cărturărească avea, încă, un aspect specific , aproape secret. Originar din Basarabia, fiind, prin aceasta, un „român de margine”, deci „un român vechi”, el ilustrează în mod strălucit o linie sub-lunară, misterioasă, de permanenţă în istoria umbrei, venind, în mod constitutiv, dintr-o românitate dramatică, de „eternă Reconquista” ce afirma valori indiscutabile si conserva concluzii a caror stabilitate inseamna insusi modul de a exista istoriceste. Ideea însăşi de a revela Tradiţia literaturii de mănăstire, dezvoltând-o în lumina literaturii generale este vădită, după cum izbitoare este şi voinţa de a recupera straturi ignorate, uitate ori căzute în recesiune (dar încă accesibile) şi a le face să iradieze. Un anumit spirit tainic, ce aparţine realităţilor invelate, se observă de pretutindeni, din această operă ce se defineşte prin>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

ALFABETUL „AETHICUS”

Iunie 29, 2007 at 11:16 am (Uncategorized)

Posibilă prin procese îndeajuns de complexe, între care stăruinţa dacilor liberi în teritoriul extra-provincial este cel mai de seamă, conservarea unei culturi dacice, poate chiar în forme scrise, chiar dacă esoterice şi practicată în comunităţi foarte izolate, se pot documenta, în planul ipotezei, şi prin alfabetul Aethicus, prezentat într-o erudită cercetare care va fi urmată de o alta, îmbogăţită şi de aspect monografic, de Nestor Vornicescu. Conservat în manuscrisele medievale care conţin abrevierea Cosmografiei lui Aethicus Histricus, acel savant păgîn din Histria pontică, din jurul anului IV 400 e.n.) acest alfabet conţine 23 de litere, însoţite, după deziderate care aparţin epocilor străvechi de cultură, de cîte o denumire care particularizează şi, deopotrivă, indică, prin iniţială, litera exemplificată de fiecare semn. Alfabetul, susţine Nestor Vornicescu, ar apărea în cîteva locuri ale „Cosmografiei”, unde s-au consemnat detalii enigmatice, slujind drept element secret şi ar fi, poate,desi neobisnuit ca procedura, un alfabet propriu, o creaţie a lui Aethicus Histricus, ceea ce, insa nu este plauzibil. Denumirile literelor, foarte curioase, se alătură şi ele la caracterele grafice de asemenea ciudate şi cărora nu li s-a găsit pînă în acest moment analogii în alfabetele cunoscute. O anumită eleganţă, evidentă mai ales în copia de pe Cosmografie din secolul al VIII-lea, aparţinînd lui Hieronim de la Freising, în Bavaria, impresionează în grafia acestor litere „fara familie”, ale căror denumiri sînt şi ele la fel de stranii şi misterioase: alamon, becach, cathu, delfoy, efothu, fomethu, garfou, hethmu, iosithu, kaithu, lethfu, malathy, nabaleth, ozechi, cherizech, pithirin, salathi, intalech, thorhymeas, azathot, reque, irchoni, zothychin. Cu toate acestea, enigma acestui alfabet poate fi elucidată prin>>> citeşte mai departe aici>>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

DESPRE „DATORIE”, „UZURPARE” ŞI „AMÂNARE”

Iunie 29, 2007 at 11:16 am (Uncategorized)

Incheiata in doar cateva ore,in noaptea de dinainte de Sfantul Nicolae, in acest an,cartea ce o public acum porneste din cateva ganduri despre „datorie”, „uzurpare” si”amanare”. Ea s-a nascut dintr-un sentiment de vinovatie ce imi spunea ca nu am facut destul pentru ca amintirea lasata de vladica Nestor sa nu se stearga si sa nu se surpe sub asaltul raului aducator de nimic. Ani de-a randul, Marele Mitropolit mi-a fost calauza in a descifra „stravechimea” noastra si uimitoarea identitate ce ni s-a lasat; si in toti acei ani, simtamantul ca nu gresesc -prin concluzii ce pareau multora a fi extravagante- a fost intretinut cu intelepciune,caldura si intuitie desavarsite. Mi-a fost incurajare si reazem si indrumator si mi-a dat incredintarea ca nu sunt singur intotdeauna cand am avut nevoie.Si m-a invatat, spunandu-mi-o in felul marilor povatuitori, ca pentru cei ce pasesc pe aceasta cale, asa cum pasise demult si cum ma straduiam si eu sa pasesc, nu exista „recunoastere”, intelegere ori pretuire ci>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

O IDEE LITERARĂ „ERETICĂ”

Iunie 29, 2007 at 11:15 am (Uncategorized)

Ideea epocii străromâne este, în istoria literaturii române, una dintre realitatile „pierdute pe drum” şi jugulate de „stereotipul occidental” ce s-a oficializat la noi si creeaza,prin efect nociv, multimea de imagini negative constand in „intarziere”, sincronizare „grea” si lipsa de originalitate. Dar, oricat ar fi acestea de staruitor evocate, exista o traditie de „istoriografie literara paralela”ce va trebui re-descoperita si valorificata. Intai de toate ar trebui facute evocarile si re-editarile, care, atunci cand apar, surprind prin concluzii ce s-au uitat ori sunt adeseori ascunse si dispretuite. Prin 1982, la reeditarea „Conspectului” lui Vasile Gr. Pop, ce se tiparise initial in 1873, s-a observat că „ipoteza străromână”aparea vizibil si preocupa stiintificeste ca şi, de altminteri, si pe M. Kogălniceanu înaintea lui si pe cativa dintre exponentii „Scolii Ardelene”. Noutatea avea , deci, o „preistorie” ce se va lamuri si mai bine atunci cand se va studia evolutia acestei idei în istoriografia românească literară ,aducand la lumina o materie pasionantă ce va trebui clarificata într-o zi.Abia G. Cãlinescu, în 1941, în momentul „Istoria literaturii române de la origini prin prezent”, presimţea aceastã necesitate (când era de pãrere cã fineţea întâilor producţii literare presupunea o îndelungatã exercitare la români) dar rãmânea la acest rezultat concludent, care însã nu explicã genetic nimic. Când istoria literarã ajunse la valorificãri intuitive ori cu program în direcţia înãlţãrii unei dezvoltãri specifice în abstract, se simţi cã lipsea un element de etimologie şi acesta trebui sa fie redescoperit oricat ar fi fost de puternic”canonul strain”. Dar altii nu au aceste prejudecati iar „stravechimea” nu le apare drept timpurie si nu-i tratata in acest mod viciat . Bulgarii, ca sa exemplific>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

UN „BIZANŢ ÎNAINTE DE BIZANŢ”

Iunie 29, 2007 at 11:15 am (Uncategorized)

Prea puţin cunoscută în cercuri largi,asadar, ideea literară străromână pătrunde însă astazi treptat şi se impune şi va sfîrşi probabil prin a se confirma oficios chiar dacă istoriografia convenţională nu o îmbrăţişează si o dispretuieste intr-un mod sfidator si petulant. Dar, în această direcţie, apar cercetări şi chiar şi sinteze ce arata biruinta prin monumentalitate si demonstratie imbatabila daca nu chiar printr-o perspectiva noua si prin actiune de campanie. Dar cea mai insemnata, de fapt, este aceea a lui Nestor Vornicescu, intitulată „Primele scrieri patristice în literatura noastră” (1984), o contribuţie masivă, de peste cincisute de pagini, ce vizionează de sus dar şi la detaliu nu doar autori şi opere ci şi înrîuriri, contexte şi dezvoltări ce se urmăresc pe spaţii întinse şi pe intervale lungi. Principiul este, deopotrivă sincronic şi istoric căci savantul stabileşte pretutindeni liniile de contemporaneitate, familia de doctrină şi semnalează, unde este trebuitor, caracterul de prioritate şi urmările ce se evidenţiază în imediat şi prin efecte . Dar, de bună seamă, şi amprenta, ce se defineşte prin contribuţie în timp la o cultură care, fundamentată în doctrină atunci, persistă şi se dezvoltă în nu doar un mileniu şi jumătate, pînă la Costin şi Cantemir ci si mai aproape de noi si chiar pana in stricta contenporaneitate. De fapt, ideea iniţială se adapteaza si, chiar dacă nu in totul nouă, nu-i însă o catagrafie de date ci se intareste prin sistematizare si „proiect inedit”. Meritul ei cel mai evident consista în revelarea unor şcoli literare proto-române, exprimate după retragerea aşa-zisă „aureliană” din Dacia romanizată, la anul 271, poate 273. Aici, în loc a se>>> citeşte mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

UN IORGA STRĂROMÂN

Iunie 29, 2007 at 11:15 am (Uncategorized)

O adăogire asupra culturii străromâne s-a făcut cu ocazia unei cercetări, din 1986, de fapt un opuscul (cu text sumar şi analiză desfăşurată) intitulat „Aethicus Histricus, autorul unei Cosmografii şi al unui alfabet”, ce se dedică operei „unui filosof străromân de la Histria dobrogeană” (Craiova, 1986). Este, precum o demostrează în mod strălucit autorul acestei cercetări stranii, un daco-roman de la Pontul Euxin, trăitor în secolele IV-V e.n. adică înainte şi după anul 400, într-un mediu de „cultură romanică post-provincială”, a cărui putere de a crea original se dovedeşte a fi impresionantă. La drept vorbind, acest Aethicus Histricus (Aethicus Hister, însemnînd „Eticul de la Histria”) nu era cu totul necunoscut la noi căci întîile menţiuni ce se făcuseră (urmînd un „mémoire” al francezului D’Avezac, de pe la 1852) îi aparţinuseră lui Nicolae Densuşianu în „Dacia preistorică”. Şi aceasta, bineînţeles, este una din>>> mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu